Back.

Si cum o minune dureaza doar 3 zile [2, in cazul meu], am revenit la starea de pana acum. Da, sunt trista si nu sunt mandra sa spun asta, insa nu pot sa mint sau sa ascund acest sentiment.
Ziceam ca n-o sa-mi mai pese, ca s-a terminat cu noptile dormite pe jumatate, ca mi s-a luat de tot, toti si toate. Da, ziceam... Ei bine, uite ca nu prea pot sa ma tin de cuvant. Adica eu incerc si imi iese intr-o foarte mica masura, dar apoi intervin alte lucruri care imi dau planurile peste cap...
Am spus ca n-am sa mai plang, ca sunt tare, ca nu ma ajuta la nimic ! E, pe naiba... Nu pot. Pur si simplu nu pot !
Norocul meu e ca am pe cineva care ma intelege, care stie prin ce trec, care ma asculta si ma linisteste mereu, care ma ia in brate si ma incalzeste cu un zambet...
All in all, asta e viata, cu muntii ei inalti si prapastiile sale abrupte. Iar fericirea ? Ea e doar o stare trecatoare. Mult prea trecatoare...